Nici aburul, nici cântecul, nici planta
Din care ziua suie spre tenebre
Nici oceanele vibrând în verbe
Nici toamna-n mărăcini rupându-și manta,
Nici ceașca-n care primăvara fierbe
Cu pasul scoborând prin frunze pante
Și nici vânatu-nsângerându-mi geanta
Nu-mi vor sluji. Sub frunte zvâcnesc febre.
Mută? Oarbă? Aieve, mi-ai reda suavă
Tu numai, glasul luminos, unealtă
Vânt pânza vieții desfăcându-mi, navă.
Și, flaut, tu, sau auroră-naltă
Un dulce foc pe ochi. Și o otravă
Pe buze dând eterna zi: cealaltă.
Sensul versurilor
The poem explores themes of mortality and the search for meaning beyond the tangible world. The speaker finds solace and a sense of transcendence through an ethereal voice, which acts as a guiding force, offering both comfort and a bittersweet awareness of life's ephemeral nature.