Te temi de-a-n tine auzi,
Neamăgit, amenințări
Ale roaderii de vierme
Pe Pământ? Leagănul tău, imagine
A mormântului, și-ai crezut, frivol,
Tu, musculiță, flăcării potrivit.
Șocul răbdat te destramă,
Soartă, ia-ți iar Eternul, dacă deja
Grețos, de intestin te plângi
Că e oribil de puțin, leșul tău,
Jos va fi el, din mister afară dat,
Risipit în somn, mârșav deloc, real.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema mortalității și a efemerității existenței umane. Vorbitorul reflectă asupra fricii de moarte și a inevitabilității descompunerii, contrastând idealurile înalte cu realitatea crudă a condiției umane. În final, acceptă destinul, recunoscând natura tranzitorie a vieții.