A 4-a variantă.
Luna, de parcă o moarte-ar ieși
Din grota albastră,
Și cad flori
Multe pe cărarea dintre stânci.
O boală, plâns argintiu
lângă izvorul serii,
În luntrea neagră-ndrăgostiții
Muriră spre malul opus.
Sau pașii lui Elis
Prin crângul de hiacint
Răsună
Și iar se sting sub stejari.
O, făptura băiatului
Din lacrimi cristaline,
Din umbre de noapte.
Fulgere zigzagate-i luminează tâmpla
Cea rece de-a pururi,
Când pe colina-nverzind
Răsună furtună de primăvară.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale morții, iubirii pierdute și ale frumuseții naturii, toate filtrate printr-o lentilă melancolică. Imaginile poetice sugerează un sentiment de pierdere și de trecere, cu referire la elemente naturale și simboluri ale efemerității.