Miros de iarbă în maroul verde,
Se clatină ușor pe iazul plin de viață,
Pășunile-s înfășurate-n ceață
Și fluturele pe câmpii se pierde.
Terasa părăsită stă la soare,
Peștii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.
Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori și ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.
Sensul versurilor
Piesa descrie o grădină veche, evocând un sentiment de melancolie și contemplare. Imaginile naturii, cum ar fi iazul, dealurile și fluturii, se împletesc cu prezența umană, sugerând trecerea timpului și amintiri estompate.