Versuri corectate și adnotate
Rățuștele mele pe apă s-au dus, *bisStau cu ciocul-n apă și cu coada-n sus. *bisRățuștele mele înoată în iaz, *bisDau din aripioare și fac mare haz. *bisDupă atâta joacă foamea a venit, *bisȘi pornesc grăbite drept la pescuit. *bis
Luna de toamnă;Am rătăcit toată noapteaÎn jurul iazului.
Așa de treaz eu încă niciodatăn-am ascultat ce spune trupul meu.Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,În iazul roz să mă răsfrâng și eu. Pe unde ești tu, simplă bucurie,Ca mult iubind nimic să nu doresc?
Cine trece pe la iaz?Vasile cu calul breaz.Cine merge-n urma lui?Anița, puicuța lui.Strigătură:-Un’ te duci, lele, târziuCu catrința prinsă-n brâu?.– La catrința cu fir multTreb-un om mai priceput,La catrința cu betealăTreb-un om cu socoteală.Călinuță roșie-n cui,Ca mine nevastă nu-i,Leg tulpanul dinainteȘi scot feciorii din minte.Strigătură:– Tu, leliță cu cojoc,Ce mi-i da ca să te joc?.– … Citește mai mult
Visează zveltul nufărDin iazuri, temător.Iar luna îi răspundeCu luminosu-i dor.Când nufărul se-apleacăSfielnic, către iaz,Zărește adânc în undeAl lunii palid obraz.
Pe iazul plin de broaște dolofane,sub zumzete albastre de țânțari,cine bătu lumina-n ținte mariși-a răstignit-o-n candide piroane?.Când au ieșit din mâini de aurari,din dălți subțiri și gingașe ciocane,genunchi plăpânzi, călcâie diafaneși umeri goi de heruvimi amari?.Sau poate noi, iubito, cine știe,cuprinși în brațe-ntr-un amurg de veac,ne-am înecat pe-un fund de veșnicie.și-acolo unde ochii noștri zaco … Citește mai mult
Miros de iarbă în maroul verde,Se clatină ușor pe iazul plin de viață,Pășunile-s înfășurate-n ceațăȘi fluturele pe câmpii se pierde.Terasa părăsită stă la soare,Peștii de aur strălucesc în apă,Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,Străinii pleacă-ncet în depărtare.Lucesc frunzele căci tinerele feteTrecură-n zori și ele pe aiciIar râsul lor rămas-a-n frunze mici,Un faun dansează auriu pe îndelete.
Și iar însoțind tânguirea albastră a seriiDe-a lungul colinei, pe lângă primăvăratecul iaz –De parcă deasupra-ar pluti umbrele morților de demult,Umbre de nobile doamne și de prelați –De-acum florile se deschid, viorelele grave,În valea înserării, izvorul albastruÎși murmură val cristalin. O, cu câtă smerenie-nverzescPeste uitate cărări ale morților stejarii,Deasupra iazului norul de aur.
Un ochi de stelene spionează de pe acel iazși filtrează binecuvântarea sa înghețatăpeste acel acvariude plictiseală somnambulă
Broasca-nainte coarda să-și încercedin iazul ce afundărăchiți și nori, foșnetul sec de roșcoviîmpletiți unde făclii își stingeun soare fără de căldură-ntârziatzumzet de coleoptere care sug.limfe, sunete ultime, avarăviață la țară. Ca o adiereora se stinge: cerul de ardeziese pregătește de năvala cailorcostelivi, de-ale copitelor scântei.