Prin câmpul de orz, șerpuia o cărare
Pe care treceam după-amiaza târziu,
Când totul ardea și părea un pustiu
Din care fugeau, spre păduri, căprioare.
Decor nemișcat, suferind în tăcere,
C-o boltă albastră privindu-l de sus
Cu milă, senină, știind că-n apus
Un vânt va veni, un balsam să-i ofere.
Iar norii de ploaie-și vor cerne sfârșitul
Pe-ntinderea serii din câmpul uscat,
În stropi ce-or cădea pe-un pământ însetat,
Cu lanul dorindu-și, din nou, răsăritul.
Va fi întuneric, o lume de visuri,
În lanul de orz însuși Raiul va fi
Când Îngerul Nopții în el va veni
C-o harpă ce cântă ca-n vechile-nscrisuri.
Urmez șerpuirea cărării ce-mi spune
Povestea din lan, când căldurile curg
Și ard, uneori, dar se-opresc în amurg…
Iar eu calc pe-o umbră, în sunet de strune.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural la apus, evocând un sentiment de melancolie și contemplare. Natura suferă de căldură, dar speră la răcoarea serii și la ploaie, simbolizând un ciclu de regenerare și speranță.