Zbor.
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte –
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.
Sensul versurilor
The poem explores a unique kind of suffering, one that is likened to eternity and an unending fall. This suffering, paradoxically, is described as a form of 'flight,' suggesting a complex relationship between pain and existence. The poem reflects on the nature of enduring hardship and its connection to the concept of timelessness.
