Primul cuvânt se așază pe o foaie
Împerechiat cu semne și simboluri,
Apoi furtuna vieții îl îndoaie
Rupând din sine tot mai multe goluri.
Tot mai adânc se-apleacă nemurirea
Speranței care-ntețește
Amprenta trecătorilor, iubirea –
Abia a început și se sfârșește
Uitându-și pana, pagina și firea.
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of life and the inevitability of loss. It explores how experiences and emotions are gradually eroded by time, leaving behind a sense of emptiness and forgotten origins. The poem suggests a melancholic acceptance of this transient existence.