Ion Caraion – Hula
Când ai să treci pe la mine, urâto?Uneori timpu-i cât o iubire…Arbori de lavăBerbeci de tingireși, ca un fular, norul la gât.Lasă,c-o să fie vreme destulă, destulăși să murimși să-nviem.Orice poeme-o mumie frumoasă.
Versuri corectate și adnotate
Când ai să treci pe la mine, urâto?Uneori timpu-i cât o iubire…Arbori de lavăBerbeci de tingireși, ca un fular, norul la gât.Lasă,c-o să fie vreme destulă, destulăși să murimși să-nviem.Orice poeme-o mumie frumoasă.
Din nenimica, crea-vom noi un totDin început, vom țese noi sfârșitul.Și vom păși pe-al vieții drum prea strâmbCăutând mereu… iubitul. Fiindcă nu știm să descifrăm iubirea,Suntem orbiți de-al vieții vânt turbat.Și asculta-vom spre sfârșitul viețiiCu jale… clopote cum bat.
Astfel trebuie să iubești viața și-acest glob pământescîncât să fii trist numai la gândulcă poate-ntr-o zi, peste un miliard, peste o sută de miliarde de ani,se va stinge și, pălind, va continua să zboare rotindu-seorb ca o nucă goală.
În străfulgerarea copleșitoare a unei clipeam văzut măreția creației tale dându-mi viața– creație străbătând atâtea morți,și din lume în lume.Eu plâng pe nedemna mea viață, când văd că eaeste prada orelor fără însemnătate– dar când o văd în mâinile tale,eu știu că ea este prea prețioasăpentru a fi risipită printre umbre.
Ei se uită fără voie la copilcând se joacă; fața lui rotundăuneori se vede-aievea din profil,cum un ceas, pe ultima secundă,împlinește ora, brusc bătând.Însă ei bătăile n-ascultă,osteniți și grei de viață multă;și deloc, cum el se poartă, blând,nu-și dau seama, și ce gânduri are,și-n veșmânt prea strâmt când, fără șoaptă,stă, ca într-o sală de-așteptare,lângă ei … Citește mai mult
De unde era să știucum te-amăgește soartacă-i plină de așteptareși neprevăzut Că o poți traversaîmbrățișând uitarea,iertând tot ce-a lovit,când te-a durut De-aș fi știut din pântec,nu m-aș mai fi născut.
Ce simplu rostește bărbatul: „Sunt tânăr! ”Și, apoi, cât de greu e să-și zică: „Bătrân! ”…Că una-i să umbli cu viața pe umărȘi alta-i să tremuri cu moartea în sân!.Dar visul iubirii, același rămâneÎn sfera fragilă de lut adormit..Pe tinere brațe, pe brațe bătrâne,La fel de părelnic, se poartă un mit.
Și dacă…Și dacă vremea iar se întoarce,Nedumeriri în jurul meu,Un iad, dezgust îmi este viața,Nu este cum a fi mai rău.Când liniștea mă împresoarăȘi cred că pacea mă susține,Un rai, plăcere este viața –Nu are cum a fi mai bine.
Iubite,prietene,poeziaeste lumea, umanitatea,propria viațăînflorite prin cuvânt,limpedea minunea unui ferment delirant.Când găsescîn tăcerea aceasta a meaun cuvânt,el e dezgropat din viața meaca dintr-un abis.
În vizită.Bătrâni venind cu duioșie la cimitirCa într-o vizită protocolarăÎn lumea cealaltă,Obosiți la gândul că mai trebuieSă se întoarcă acasă,Că nu pot rămâneDefinitiv.