Să nu te bucuri, nu, prea mult
de viață, de acest tumult
care te face să-ți închipui
că nu-i tot una cu nisipu-i
să nu-ți închipui… Căci așa e:
ea face dintr-o vâlvătaie
cenușă; din cenușă – vânt
și din ce-i vânt face-o odaie
fără pereți, fără cuvânt.
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of life and the illusion of permanence. It suggests that joy should be tempered with the awareness that life's vibrancy inevitably turns to ash and emptiness. Ultimately, life is portrayed as a room without walls or words, emphasizing its ephemeral and ultimately meaningless nature.