Amurg.
Cutezător se-nalță
Ghețarul până la cer,
Râzându-și de când lumea
De crivăț și de ger.
Spre frații lui de-alături
Triumfător privește
Și haina cea de gheață
Pe umeri îi sclipește.
Iar soarele în lavă,
Curgând pe vârfu-i nins,
Îl schimbă, înroșindu-l
Într-un crater nestins.
Noapte.
Târziu, în pacea nopții
Năvalnice izvoare,
Cu spumă-amestecate,
S-azvârl tânguitoare.
Din vreme-n vreme codrii
Înăbușit vuiesc,
Și negrele furtune
În urlet se târăsc.
În depărtări ghețarul,
În lumea nopții pare,
În zori de ziuă vecinic
Ce luminează-n zare.
Sensul versurilor
The poem depicts a glacier standing tall against the elements, seemingly eternal. It evokes a sense of solitude and the passage of time, highlighting the glacier's resilience and imposing presence in the landscape.