Ion Caraion – Anamorfoze – VII
Îi așezau singurătății pleduri mărunte,albeau pădurea să nu creadă în copaci,taci, taci, taci, taci, taci, taciși pietrele muntelui să nu creadă în munte.O, mică șopârlă cu care-mi pansez gândurile,dansează sticlos.Acolo, în singurătate, m-am coborâtdin ce în ce mai jos.