Aicea zac eu, V. Copilu Cheatră,
Cel ce-a tras în viață doar ponoase,
De-acuma nimeni nu mă latră,
Nu mă jelesc Măriuțele frumoase.
Cititorii n-au de ce să plângă,
Că-mi fuse versul aspru, răzvrătit,
Iar inima mi-a fost mereu nătângă,
Că fiecare stăpânire m-a lovit.
Alături este Iulia, părtașa vieții mele
Ce se lua la-ntrecere cu ciocârlia;
Trilurile ei s-au cuibărit în stele
Și s-au înfrățit cu veșnicia.
Acum ecoul cântecelor noastre
Care-au înălzit, cândva, pe semeni,
Călătorește printre zările albastre
Și nu îl mai aude nimeni.
Sensul versurilor
The poem reflects on the life of V. Copilu Cheatră, marked by hardship and rebellion. It also commemorates his love for Iulia and laments the fading echo of their shared experiences and contributions.