O cracă-naltă-n balta albă s-apleacă, saltă,
Și vara, -n unda clară, scaldă pe vesela-nverziță;
În vânt un cânt din sălcii zboară spre balta adormită
Să fie ea, – iubita mea? –
Dar nu
Era o turturea.
Lărgind în zori de zi dulceața ei pe baltă,
Și verdea cracă-n vânt s-apleacă și-n apă saltă.
Fiori timizi de roze zori, ușori și creți trec peste baltă,
Iar nufări, potire-nvoalte, – mari, – se mișcă-ncoa și-ncolo,.
În vreme ce un tril sonor ia zbor rotind un magic solo
Să fie ea, – iubita mea? –
Dar nu
Era privighetoarea
În cer murea ultima stea și se făcea lumină-naltă,
Iar mici fiori de roze zori treceau ușori și creți pe baltă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață liniștită la o baltă, unde natura se trezește la viață. Naratorul se întreabă dacă sunetele și imaginile frumoase sunt iubita sa, dar realizează că sunt doar elemente ale naturii.