Versuri corectate și adnotate
Când patruzeci de ierni te-au copleșitȘi vor brăzda ogorul cel frumosAl tău chip tânăr, azi de toți privit,Va fi precum veșmântul vechi și ros.Și când vei fi-ntrebat, așa pe șleau,De-a ta splendoare și de ce-ai avut,Dac-o să spui că-n ochii tăi stinși stauVor râde toți de cum ai decăzut.Dar ce plăcut ar fi ca să … Citește mai mult
Dac-al tău suflet sfânt te va mustra,Jură-i, că-i orb, că-n tine Will a fost,Căci știe, pofta mea poate intra;Eu din iubire mi-am făcut un rost.Și Will te satisface exemplar,Toți te doresc, dar eu sunt plin de zel,Un lucru este însă foarte clar,Când intră mulți, nu mă remarc defel.Și lasă-mă să trec neobservat,Deși-ți dorești pe listă … Citește mai mult
De teamă-n lacrimi văduva că-ți lașiÎn viața asta singur vrei să fii?Ah, chiar de-ar fi să mori fără urmași,Lumea, ca soața, tot te va boci;Văduvă-ți va fi lumea, care vaPlânge că-n urmă n-ai lăsat nimic,Căci oricare femeie ar păstraPrivind la prunc, al soțului ei chip.Ceea ce-n lume omu-a risipitRămâne-n lume, locu-și schimbă doară;Dar frumusețea are … Citește mai mult
Scârbit de toate, chem odihna morții,Văzând om bun pe post de cerșetor,Și-un neica nimeni răsfățat al sorții,Și cel cinstit trădat de jurător,Și rangul pe nedrept atribuit,Și a fecioarei cinste terfelită,Și ce-i perfect total disprețuit,Și forța de nevolnici copleșită,Și arta amuțind sub tiranie,Și nebunia în control mereu,Și bunul simț considerat prostie,Și binele în slujba celui rău.Scârbit, … Citește mai mult
De ce-ar trăi cu-această lume reaCa s-o ridice-n ochii orişicui,Păcatelor o scuză să le dea,Girându-le cu compania lui?De ce obrazul să-şi picteze iarÎn culori moarte, când e plin de-avânt,Şi-al lui bujor frumos să fie doarO umbră-a unei roze pe pământ?De ce-ar trăi, Natura a pierdut,Cum să-i mai curgă-n vene sânge viu?El i-a rămas din tot … Citește mai mult
Nici marmura cavoului regalNu va dura cât versul meu curat,Vei străluci în el fără egalCând ea în timp de tot s-a degradat.Mii de statui în lupte vor pieriŞi ziduri groase nu vor rezista,Dar Marte sau vreun foc din bătăliiNu poate şterge amintirea ta.Tu vei călca şi moarte şi vrăjmaş,Iar măreţia ta va dăinui,Va şti de … Citește mai mult
Nu mă jeli când eu voi fi muritȘi clopotul cel trist va anunțaC-această lume rea am părăsitSă locuiesc cu viermii undeva.Nu-ți aminti, când versul vei citi,Mâna ce-a scris, căci te iubesc nespus,Și-aș vrea ca-n gândul tău să nu mă știi,Ca nu cumva de dor să fii răpus.Dar dacă totuși vrei ca să citești,Când eu țărână … Citește mai mult
Nici marmura, nici cripte princiareNu vor dura cât acest vers, în schimbTu ai să strălucești în el mai tareCa piatra ce se murdărește-n timp.Războiul, când statui va dărâma,Iar focul ziduri care-i stau în cale,Nici Marte, nici pârjolul n-ar puteaArde-amintirea existenței tale.De moarte, de teribila uitare,Tu ai să scapi; și vei fi prețuitMereu, chiar și-n posteritatea … Citește mai mult
Cum ai putea mai mult să fii slăvitDecât s-auzi că eşti aşa cum eşti,Şi-n grija cui stă undeva ziditOriginalul ce-l alcătuieşti?Sărac este condeiul ce-a descrisO temă oarecare minunat;Însă acel ce despre tine-a scrisCă tu eşti tu, va fi elogiat.Mai bine te-ar expune riguros,Ca nu cumva să strice ce-ai primit,Făcând aşa, va deveni faimos,Căci versul lui … Citește mai mult
Când bronzul, stânca, apa sau pământul,Tristei pieiri i se supun, cum oareMai poate frumusețea lua cuvântul,Putere neavând nici cât o floare?O, cum să facă față blânda boareAsediului brutal al vremii rele,Când nici chiar piatra nu-i destul de tare,Iar porți de-oțel, în timp, decad și ele?O, gând înfricoșat! Cum s-ar puteaS-ascunzi de timp al timpului odor?Ce … Citește mai mult