Nu-i vina ta că ai să fii blamat,
Tot ce-i splendid de bârfă e atins;
Al frumuseții dar e suspectat,
Precum un corb zburând prin paradis.
Fii bun, căci calomnia consfințește
Valoarea, tu de timp fiind curtat;
Viermele numai muguri dulci țintește,
Iar tu ești tânăr, pur și nepătat.
Ai depășit ispitele cu bine,
Fie neasaltat, fie-nvingând;
Dar lauda la nesfârșit nu ține
Cât să oprească-al pizmei val crescând.
Dacă n-ai fi de rele suspectat,
Peste iubiri ai fi doar tu-mpărat.
Sensul versurilor
Sonetul explorează ideea că frumusețea și puritatea atrag invidia și calomnia. Persoana adresată este sfătuită să rămână bună, deoarece calomnia nu face decât să-i confirme valoarea, iar invidia este un preț plătit pentru excelență.