Când dragul meu va fi cum azi sunt eu
Sfărâmat de-a vremii mână, zdrenţuit;
Când sânge rece va avea, trup greu,
Şi riduri, şi când zorii ce-au mijit,
În noaptea bătrâneţii sale trec;
Şi orice frumuseţi ce-a posedat
Dispar şi-n depărtare se petrec,
Căci primăvara vieţii i-au furat;
Pentru-acel timp acum mă pregătesc
Să-nfrunt cuţitul vârstei cel pribeag,
Ca să nu-mi ia ce vreau să-mi amintesc,
Al lui chip mândru, viaţa celui drag;
Dar frumuseţea lui va persista
Că-n slove negre, verde el va sta.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema îmbătrânirii și a pierderii frumuseții fizice, dar și dorința de a păstra amintirea chipului iubit prin intermediul poeziei. Poetul se pregătește pentru ziua în care iubitul său va îmbătrâni, dar găsește consolare în ideea că frumusețea lui va rămâne veșnică prin cuvintele scrise.