Versuri corectate și adnotate
(A bánat).Jalea-i poștaș cenușiu și mut,Cu ochi albaștri, față trasă,Geanta atârnă pe umăr,Haina-i neagră și cam roasă.Îi bate-n piept un vechi tic-tac,Se furișează pe drum temător,Se lipește de pereți șiDispare-n nișa porților.Apoi bate. Aduce carte.aug-sept. 1922
Același vânt ne bate; aceeași stea ne-nțeapăPupilele în noapte; aceeași lună plinăPresară, ici și acolo, o sare de luminăPe farfuria mării, cu lungi felii de apă.Familiara lume pe amândoi ne-ncape,Și, totuși, calc pe drumuri bulgare, fără tine.Singurătatea asta, de ce mi se cuvine?Nu. Am să scriu de parcă-ai fi aproape.
Un om de stat, ce multe îți promite,Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință,Ci-i mulțumește cu-nchinări smerite.Ca să nu-și dea prea multă silință,Te fă că crezi orice el o să-ți zică.Ajută-l însuți tu, ca să te mintă:Destul folos, dacă măcar nu-ți strică.
În sunetele tobelor crescutFu țarul comandant temut:La Austerlitz a luat-o la picior,În 1812 fu străpuns de un fior,În schimb a fost dascăl de strategie,Dar săturându-se e, în fine,Asesor de colegiu, se știe:Pentru treburile străine.1825
Numai după auz, știu când iese lunadin cătușa eclipsei și când se declanșeazăcuțitele minuscule ale lăcustei în grâu.Numai după auz știu când pasul de afarăe un pas de soldat sau unul de câinesau foșnetul lung și ciudat al frânghiei lui Iuda.
Din nou desăvârșitami-e bici și mă dezleagă;s-a dus și ziua-ntreagă:bătu de trei, de nouă, și e seară.Odată cu ursitace moartea ia în șagă,norocul nu-mi dă-ntreaga pace iară.Cu-a anilor povarămă împăcasem de mai multă vremeși-aveam arvuna vieții viitoare,promise de-o pocăită vrere.Pierde mai mult cin’ mai puțin se temela ultima plecare,luptând, bazat pe propria-i putere,cu vechea-nvăpăiere:când la … Citește mai mult
Pe sub poduri, Sena toatăEste moarul tristei seri;Ies în față-i și înoatăÎnecații cei de ieri.Nici plăceri și nici dureriSă-i mai miște n-o să poată.Pe sub poduri, Sena toatăEste moarul tristei seri.Sunt aleșii cei din gloatăVeștejite primăveriDe-a necazurilor zloată, —Și le cântă mângâieri,Pe sub poduri, Sena toată.
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.Afară bătea vântul. Afară era ploaie.Și mi-am săpat odaia departe sub pământ.Afară bătea ploaia. Afară era vânt.Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.S-a ridicat la geamuri pământul până sus.Cât lumea-i era piscul, și-n pisc plângea Isus.Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,Cu moaștele-i de … Citește mai mult
Pe-un om ferice ani în șir, îl poartăde-o dată-n chinuri, ora sunătoaresau, din lumini de neam și de onoare,secunda-l trece printr-a beznei poartă.Nu este lucru schimbător sub soarene-nvins de moarte, nesupus de soartă.
Acoperii cotidiana hartă,brusc, izbind vopseaua din pahar;și oglindii în blidul de piftieale oceanului fălci de barbar.Pe solzii peștilor, lucioși, de tablăcitii chemări de buze diafane.Dar voinocturne ați putea cântala flautulînaltelor burlane?.