(24).
Doarme Grația. O trezește doar
zumzetul liniștit al visului ei.
(25).
Câteodată poetul
înarmat cu harapnic și cu aspră mânie
sfâșiind întunericul larg, nesfârșit,
aleargă crunt să-și vâneze Muza: Oh, târfă!
Unde erai? Spune! Ce făceai, de nu vii în goană
când am nevoie de tine?.
(29).
Sărmană Muză, încercând,
între atâta surzenie și atâta vacarm,
să-i arăți mării glasul tău cel mai suav!
Sensul versurilor
The poem explores the complex and often turbulent relationship between a poet and his muse. It depicts the muse as both a source of inspiration and a figure who can be elusive and frustrating, leading to a sense of artistic struggle and desperation. The poem also touches upon the vulnerability and fragility of artistic expression in a world filled with noise and indifference.