O, bâiguieli împătimite,
Cât de ciudat se poartă-n vers!
Din casă-n casă am demers,
Desprinse foi le-adun pe toate.
Aceea ce în depărtare
Și răzlețit în viață sta,
Acuma, sub o-nvelitoare,
Un cititor în mână ia.
Sfârșește iute cartea mică,
Nu te sfii, de-i cu păcate;
De contradicții pline-s toate,
Iar ea – să nu se contrazică?
Sensul versurilor
The poem reflects on the strange and contradictory nature of life and literature. It speaks of gathering scattered thoughts and finding solace in reading, even if the content is flawed or sinful. Ultimately, it questions whether one can avoid contradiction in a world full of it.