Versuri corectate și adnotate
Ce faci tu, literatură?Tulburi câțiva tineri caraghioși din provincie,așezi negustorul de hârtiela masa celui cu burta plină de litere,pui păduchi de aur în chica boemuluiși tricolor pe pieptul academicianului,dar nu poți îndulci apa înecatului,nici topi zăpada leprosului,nici îngrășa vinerea săracului.Când vin contabilii Domnuluicu terfeloagele lor de măsurat căința,tu cu porumbeii,tu cu gugustiucii,tu cu păsăreleleurci în … Citește mai mult
Din nou orașul câinilor părăsițihaitele câinilor –urletul lor de pustiu de urâtorașul – maidan.Pare că toți am murittoți am intrat în chirpici.Spiritulpraful și pulberea!.Istoria – vastă ruinăprin evi înainterătăcesc câini hăituiți.Poemul acesta e felul meu de-a urla cu ei urletul – artă poetică!.Azi te invoc, Doamne,între ruinele urbeiabsentule din realitate!.
Scutul-i ca oglinda care-absoarbetotu-n ea, tăcut; deschis cândva,înecând apoi răsfrângeri oarbede finite locuind deja.Depărtări de stirpe, de prisossă nu mai nege, și de-obiecte,de realități crescând directe(totul însă-ntors pe dos),și mărturisindu-le-n risipă.Căptușit cu faimă și-ntuneric,se-odihnește coifu-apoi, prea mic,nici cât giuvaierul din aripă,pe când, parcă-n plâns, bogat și-istericcade învelișu-i din nimic.
O, bâiguieli împătimite,Cât de ciudat se poartă-n vers!Din casă-n casă am demers,Desprinse foi le-adun pe toate.Aceea ce în depărtareȘi răzlețit în viață sta,Acuma, sub o-nvelitoare,Un cititor în mână ia.Sfârșește iute cartea mică,Nu te sfii, de-i cu păcate;De contradicții pline-s toate,Iar ea – să nu se contrazică?
Tristețe cu numele sfântastăzi lumina e vântlumea – pământmoartea – cuvânt. Ceruri și chipuricine de taineroata de chipuride spaime. Acolo la mijlocIoan cel tânărIoan fără de țarădecapitatulbotezătorulgură de aur –. felul nostru de-a fide-a fi aleșipedepsițifelul nostru de-a fi. Ioanii triștiIoanii vântpământcuvânt.
Vânt de promontoriu: n-a fost oarefruntea-i ca un lucru luminos?Vânt opus de vietăți ușoare,întrupând-o unduios.I-ai turnat pe sânii fragezi haina,ca o presimțire în schimb?Însă ea, știindu-și parcă taina,sprintenă, cu câini și nimfe, -n timpalergă spre-o țintă-ndepărtată,încercându-și arcul și legatăcu centura ca un scut;doar arar, din așezări străine,smulsă și, -n mânie, frântă-n sinede un țipăt de … Citește mai mult
Pe mări nu poate vasul să zboare, dacă vântulÎn pânze chibzuite nu-și frânge vlaga lui,Și drumului s-așterne în goana gânduluiFugarul, doar când frâul i-a stăpânit avântul.Din lira ca să-nvie, deplin și proaspăt, cântulPe coarde numărate ești nevoit să-l sui,Și nu se schimbă piatra informă în statuiDe n-o lovești cu dalta. La fel e și cuvântul.Năuci, … Citește mai mult
Hebdomadar, eu plâng cu stânci,destrămări,zguduiri.Rombic la margini de pământ,sufletul pipăievârfuri de vânt.Blestemul înțeapă,Dumnezeu curge și se împrăștie pe jos,Helas, suflet de om nebulos.Ochii pun petice,dureros de prismatic privesc,rătăcesc,iar sufletul sub universcum omul sub cobiliță.UNU, an. I, nr. 4, iulie 1928
Eu sunt sălbatic ca un visCe noaptea liniștea sugrumă,Ca un profet păgân închisÎn carapacea mea de humă.Eu sunt înalt ca un stindardCe-i ros de umbră și de glorii,Ca un păcat spălat de nardÎn patruzeci de purgatorii.Eu sunt pribeag ca un strigoiCe scuipă lumea cu blesteme,Ca un nebun cu pumnii goiȘi tidva plină de poeme.
Camera mea e ferită de vânt,cucernică, o țigară,atât de mistică, că nimeni nu cuteazăsă scumpească vreo chiriesau să întrebe de nevastă-mea.Când a murit ieri muscaam priceput fără calendar,octombrie, un profesor de dans se înclină,vrea să-mi vândă poze mici, interzise.Vizitele le primesc în fața ușii,poșta e lipită de geamuri,afara, ploaia citește și ea.Înăuntru, camera mea e … Citește mai mult