William Shakespeare – Sonetul CXXXII
Iubindu-ți ochii-n care se răsfrângeprivirea mea, de ei compatimită,îi văd, în negru, cum încearcă-a plângecu milă-ndră, inima-mi rănită.Și-ntr-adevăr, nici soarele ce suiespre cer, în zori, nu pâlpâie mai blând,nici steaua dintr-a serii cetățuienu aurește-amurguri și pământ.Cum ochii tăi răsar, indoliații,plângându-mă, învăluit ca-n fum,cuprins în faldul tristei tale grațiicu mila ta mă-nsoțesc de-acum.E frumusețea neagră, pot … Citește mai mult