Spusu-le-am ochilor mei
Să nu fie lăcomei,
Să nu fie lăcomei
După feciori frumușei,
Eu le-am spus, ei nu m-ascultă
Tot după frumos se uită.
Uitați-vă, ochi, mai bine,
Nu iubiți pe orișicine,
Nu iubiți pe orișicine,
Nu mă faceți de rușine,
Eu v-am spus, dar n-ascultați
Numai om frumos cătați.
Numai om frumos cătați
Ș-apoi la necaz mă dați,
Numai om frumos cătați
Ș-apoi la necaz mă dați,
Ochii văd și gura râde
Și-s de poveste-n lume.
Ochișori mândrii cerniți
Luați seama ce iubiți,
Luați seama ce iubiți
Să nu v-aflați celuiți,
Că frumosu-i călător
Te lasă numai cu dor,
Frumosul te celuiește
Și apoi te povestește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și avertismentul față de atracția superficială către frumusețe. Vorbitorul își ceartă ochii pentru că sunt atrași de frumusețe exterioară, care aduce doar suferință și dezamăgire.