Roză, floare-ntârziată, nopți amare să te-ațină
prin lumina siderală, clară,
vei ghici tu, roză, oare, desfătarea mult deplină
a surorilor din fapt de vară?
Iată, zile după zile, te-am văzut șovăitoare
strânsă-n teaca ta ca-n chinga sorții.
Roză, care, din născare, în răspăr imiți o stare-a
moleșelii și a morții.
Starea ta în inspicare ne va face cunoștință
cu amestecul ce se destramă,
cu acordul fără formă-ntre neant și-ntre ființă
și pe care nu-l luăm în seamă?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a frumuseții trecătoare, folosind imaginea unei roze târzii ca simbol al introspecției și al apropierii de final. Explorează starea de tranziție dintre existență și neant, invitând la contemplare asupra sensului vieții.