(din La vie immédiate, 1932).
Simulează
Umbra-nflorită a florilor suspendate primăvara
Cea mai scurtă și din an și noaptea eschimoșilor
Agonia vizionarilor toamnei
Parfumul trandafirilor, savanta pișcătură a urzicii
Întinde rufe străvezii
În luminișul ochilor tăi
Arată ravagiile focului, lucrările lui inspirate
Și paradisul cenușii lui
Fenomenul abstract în luptă cu arătătoarele pendulei
Rănile adevărului, jurămintele care nu se pleacă
Arată-te.
Poți ieși în rochie de cristal
Frumusețea ta nu se-ntrerupe
Ochii tăi varsă lacrimi, mângâieri și surâsuri
Ochii tăi n-au taine
N-au margini.
Sensul versurilor
Piesa explorează frumusețea efemeră a naturii și a emoțiilor umane. Versurile juxtapuse creează un tablou poetic al transformării și al revelației, invitând la contemplare asupra adevărului și a limitelor percepției.