Din munți bătrâni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cântărețe.
Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,
Se legăn lin și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe
Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.
Dar cu adâncul apei s-adâncește
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă rânduri-rânduri crește,
Pân’ ce urnindu-se în marea-amară
Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește
Al tinereței dulce glas demult uitară.
Sensul versurilor
The poem describes the journey of water from its source in the mountains to the sea, symbolizing the passage of time and the loss of youthful innocence. The water's journey mirrors a life cycle, starting with purity and ending with a sense of weariness and forgotten joy.