Versuri corectate și adnotate
Culeasă.Când aș ști că mi-ai veniCărărușa ți-aș pliviȘi de iarbă și de nalbăSă vii, dragă, mai degrabă.Dar cărarea neplivită,Vai, nu-ți este îngrădită,Nici cu pari, nici cu nuiele,Numai cu cuvinte grele.Publicată în Revista „Cele Trei Crișuri” în Anul 1936.Adăugată de către Radu Dan Alexandru
Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă,Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte;Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă,Căci între amândouă stă neclintita limbă.
Sunt ani la mijloc și încă mulți vor treceDin ceasul sfânt în care ne-ntâlniram,Dar tot mereu gândesc cum ne iubiram,Minune cu ochi mari și mână rece.O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,Privirea ta asupra mea se plece,Sub raza ei mă lasă a petreceȘi cânturi nouă smulge tu din lira-mi.Tu nici nu știi a ta apropiereCum inima-mi … Citește mai mult
Un om de stat, ce multe îți promite,Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință,Ci-i mulțumește cu-nchinări smerite.Ca să nu-și dea prea multă silință,Te fă că crezi orice el o să-ți zică.Ajută-l însuți tu, ca să te mintă:Destul folos, dacă măcar nu-ți strică.
Să țin încă o datăMânuța ta la pieptȘi-n ochii tăi să cautÎntrebător și drept.O strânsă-mbrățișareVis dureros de focȘi-apoi să plec în lume,Copil fără de noroc.Să nu se mai aleagăDe viața mea nimic,Să mor uitat de oameniE soarta ce-mi prezic.©Mihail Eminovici (Eminescu)
Colinde, colinde,E vremea colindelor!Căci gheața se întindeAsemenea oglinzilor.Și tremură brazii,Mișcând rămurelele,Căci noaptea de azi-iCând scânteie stelele.Se bucur’ copii,Copii și fetele!De dragul MarieiÎși piaptănă pletele.De dragul Mariei,Și al Mântuitorului,Lucește pe ceruri,O stea călătorului.
E.De ce așa de trist, obscur?A.Ah! un nemernic mi-a furatPoemul meu neimprimat!E. Sărmanul fur!.epigramă, 1874
Prin nopți tăcute,Prin lunce mute,Prin vântul iute,Aud un glas;Din nor ce trece,Din luna rece,Din visuri sece,Vad un obraz.Lumea senină,Luna cea plină,Și marea linăIcoana-i sunt;Ochi-mi o catăÎn lumea lată.Cu mintea beatăEu plâng și cânt.
Lumea toată-i trecătoare,Oamenii se trec și morCa și miile de unde,Ca un suflet le pătrunde,Treierând necontenitSânul mării infinit.Numai poetul,Ca păsări ce zboarăDeasupra valurilor,Trece peste nemărginirea timpului:În ramurile gândului,În sfintele lunci,Unde păsări ca elSe-ntrec în cântări.
Afară-i toamna, frunza-mprăștiată,Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;Și tu citești scrisori din roase plicuriȘi într-un ceas gândești la viața toată. Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată;Dar și mai bine-i, când afară-i zloată,Să stai visând la foc, de somn să picuri. Și eu astfel mă uit din jet pe … Citește mai mult