Stă drept în sus; iar sobra majestate
A ramurilor sale-n mlădiere
Vibrează calm în magica tăcere
Din visătoarea lui singurătate.
În crengi, uşor, tot mai uşor, străbate
Încetinel zefiru-n adiere.
Şi-un freamăt lin, un freamăt de mistere,
Foşneşte-n frunze-alene clătinate.
Ce simţitor e plopul meu din vale:
Când râzi, pătrunde-n ramurile sale
Un viu concert de râsete-n surdină.
Iar dacă plângi, în plop ecoul zboară
Şi, frământat de jale, se-nfioară
Din vârf de crengi şi pân’ la rădăcină.
Sensul versurilor
Piesa descrie un plop ca un simbol al sensibilității și rezonanței emoționale. Copacul reflectă și amplifică sentimentele umane, vibrând cu bucurie sau îndurerare.