Cum nu te poți desprinde de splendoare,
la fel tu nu poți să nu fii miloasă;
dar când a mea ești, pasă,
nu poți să nu-mi sortești din spini cununa…
Astfel mergând într-una,
cu mila frumusețea ta, sfârșitul
lor fi-va și-asfințitul
biet sufletului meu, mult arzătorul.
Când duhu-mi, despărțitul,
la steaua-i dă să zboare
slăvindu-și seniorul
ce omului când moare
îi dă nemuritoare
zări de odihnă ori de neagră jale,
mă rog, frumoaso, bunătății tale:
ia-mi trupu-n rai, urât în timpul vieții,
de-i mila pe măsura frumuseții.
Sensul versurilor
The poem explores themes of mortality, beauty, and redemption. The speaker contemplates death and pleads for salvation, hoping that their soul will find peace and their body will be accepted into heaven despite the suffering experienced in life. The speaker connects beauty with mercy and hopes for a compassionate afterlife.