La sfârșit rămâne doar spaima
și acel sentiment de pustietoare siguranță,
– a limitelor,
dintre un măr putred și unul sănătos.
Dacă întind mâna,
aș putea avea certitudinea existenței mele
între fotoliul nichelat și fereastră.
Dacă îmi biciui conștiința,
ar putea să iasă și un lucru bun,
– un pumn de cenușă aromată și scânteietoare,
care va pleca din nou în lume..
Dar nimeni nu apropie fotoliul nichelat de fereastră.
Știu: pământul nu primește decât carnea crudă,
care nu va mai pleca niciodată în lume, la fel..
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de spaimă și pustietate care rămâne la finalul vieții. Vorbește despre incertitudinea existenței și acceptarea faptului că pământul primește doar trupul, nu și spiritul.