Versuri corectate și adnotate
În satul în care mă-ntorc.În satul în care mă-ntorcCeasuri cu cuc sfarmă vremeaȘi mari bucăți de tăcereZac sparte în praful din drum.Acele se învârt cu hărnicie,Arătând mereu ceva de neprivit.Orele au căzut de mult,Acele aleargă fără sfârșitȘi dezorientat, când și când,Cucul apare și-anunțăSfârșitul lumii, cântând.
Iată că-ți pun parafa de sfârșit,chiar ție, mare iubire, mare iubire.Taraful a plecat, paharele s-au golit,și-am rămas în patul nupțial, fără mire.
E-o zbatere-n spațiul lipsit de poemedin vechiul capitol, e golul subitce vine și scrie-nainte de vremesfârșitul poveștii ce n-are sfârșit.Își urlă durerea o ultimă notădin tot ce-a rămas în pereții pustiiai inimii care-i acum doar o grotăce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.Sfârșitul poveștii? Sfârșitul e-n moarte– poveștile-apun și-au un alt răsărit –iar zorii-mi anunță finalul departe,c-un … Citește mai mult
Nu mai mugește, nu mai susură marea,Marea.Fără vise, un câmp șters e marea,Marea.Îți face milă până și marea,Marea.Se mișcă norii și nu reflectă marea,Marea.Fumului trist îi face pat marea,Marea.Mort e și el, vezi, marea,Marea.
Se-aude, ca un murmur printre ramuri,un vaier scurs din frunzele căzute,scurgându-se în moarte, fără flamuri,războinice-ale zilelor trecute.Ca o plecare pe furiș, tăcută,își duce-n noapte albul tot mai rece,o zi cu disperare-n șoapta mutăspre nori ce vor, degrabă, s-o înece.Se mai privește-n ape și, pe față,își vede adâncimi de neodihnă;se pierde-n lupta c-un sfârșit de viațăpe … Citește mai mult
Iarăși îți unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăiîl așterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară și toamnă.Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:sorbim ceva gol, ceva de sfârșit.Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,și ne-ntindem mai iute bucatele:noaptea e noapte, începe cu zorile,alături de tine … Citește mai mult
Totu-a-nceput pe neașteptate;Era-ntr-o zi de mai, cu soare.Întorși sleiți dintr-o plimbareStăteam ferice, întinși pe spate. Lăsați cu gândul, dus aleneCând sufletul molcom se-ntindeȘi-n gând nimic nu se aprinde,Doar vis nespus, se scurge-n vene. Și ca din gol, uitat răsunăUn clopot, tremurând haoticÎn timpane surde, rău, despotic,Făcând din liniște furtună.E-o voce stranie pe fir,Ce dă verdict … Citește mai mult
Ce fără margini încântare,ce cântec fără de-nceput,ce taină revărsată-n mare,femeia pornește c-un sărut.Ce cântec fără de-nceput,femeia-ncepe cu sfârșitul,dar niciodată n-am s-o uit,femeia-i pâinea și cuțitul.Femeia-ncepe cu sfârșitul,ce taină revărsată-n mare,cu răsăritul și-asfințitul,e cea mai pură întâmplare.Ce cântec fără de-nceput,ce rai de unde-ai re-născut.Costel Zăgan, CEZEISME II
Se moare des, enorm de des în lume;Chiar ieri s-a inundat un mușuroiȘi un melc am călcat azi printre legume,Iar un vecin e-n drumul spre apoi.Am văzut azi copac tăiat și-i varăȘi-un cuib și-a pierdut puii în cădere.Un cal epuizat trage să moară..Prieten are cancer, fără prevedere.Am auzit c-a explodat o supernovă.O cioară-i pedepsită; „furt … Citește mai mult
Mi s-a adus la cunoștințăcă orice fac, orice credință,oricât sunt de convențional,n-am niciun viitor astral;oricum de viață sunt falit,sunt programat pentru sfârșitdeși nimic nu am cedat,mă lupt mereu, n-am profitatde alții -să le cumpăr traiul-nu m-am reconvertit în craiulcu aerele de-un stăpân,un narcisist.. convins de bun.N-am fost la nimeni o povară,nici la părinți, nici pentru … Citește mai mult