Versuri corectate și adnotate
Sigur că nu este adevărat. Murindnu revezi pe nimeni – moartea este un val lungcare te poartă cu ochii închişi – şi te leagănă –şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare –şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,este numai o linişte care se întoarce asupra ei înseşicu un singur ecou … Citește mai mult
spaima – există vorbe care să spună cum este,cu adevărat, spaima? ce simţi, de pildă, când trecicolţul – şi o întâlneşti deodată, cu ceaţă multă în păr,şi mâna, strângându-i lui braţul? şi este, deodată,ea – şi trece pe lângă tine, de abia aplecându-şicapul – şi în jurul tău noaptea e dintr-o dată înaltăşi urlă – … Citește mai mult
Pascal și-avea abisul cu dânsul mișcător,– Vâltoare, vai! E totul, – dorință, gest, visare,Cuvânt! Și peste păru-mi stând drept, în clătinare,Am resimțit adesea cum trece groaza-n zbor.Sus, jos, și pretutindeni, adâncul, larga zare,Tăcerea, nesfâșitul mă țin în gheara lor…Și Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget știutorSchițează lungi coșmaruri, mereu renăscătoare.De somn m-alungă spaima ca de un … Citește mai mult
C-un rege din vechime, vis spăimos.De fier îi e coroana. Ochiul crunt.Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt.L-ascultă spada, câine credincios.E din Northumbria? Norveg e oare?Pe pieptu-i larg, roșcata, deasa barbă.E nalt și mut. Privirea lui e oarbă.Mă înfioară sumbra lui răcoare.Din ce oglindă stinsă, din ce navăA mărilor ce-au fost a lui ispravăDe arme … Citește mai mult
E noapte târziu,Troznește ciudat mobila calului troianÎn mijlocul cetății.Și troienii, cuprinși de spaimă,Se întreabă:Oare ce nenorocireNe mai paște?Când troznește fără rost,Ca o bombă veche, uitată din celălalt război,Garderoba calului troianÎn mijlocul cetății,Nu este bine.O, zei!
Am purces pe cale, pe cărare,Gras și frumos,Când la jumătate de cale…Am întâlnit o Samcă,Cu patru picioareCu piele de urs îmbrăcată!Trupul mi l-au schimonosit,Pieptul mi-au stricat,Ochii mi-au păienjenit,Sângele mi-au băut,Carnea mi-au mâncat,Puterea mi-au luat…Și nimeni nu m-a auzit…
M-am uitat să văd Luna răsărindȘi-am văzut Muma Pădurii viind,Ca o iapă nechezând,Ca o scroafă gâfâind.Și cum a venit, cu gura m-a luatÎn pământ m-a trântit,Frica-n trup băgatu-mi-a,Sângele suptu-mi-a,Oasele zdrobitu-mi-a,În stobor de cămeși înfășuratu-m-a,Peste drum m-a aruncat,M-a făcut din om neom.
Borză îmborzată,Borză blestemată,Cu dinții rânjiți,Cu ochii beliți,C-urechi dâbălată,Cu gura căscată,Cu mâini crăpăcioase,Cu mâini flocoșe,Încotro ai purces,Cu dinții rânjiți,Cu ochii beliți?– Să vă-nspăimântez,Și-nfierbântez,Și-nfioroz,Să vă îngrozesc,Să vă sfărâm, să vă zdrobesc,Sângele să vi-l beau,Viața să v-o iau,Carnea să v-o mănânc,Viața să v-o stâng!
O, vinovăția și spaimaîn fața adevărurilor sugrumate!Cine va depune mărturiepentru crimele împotriva noastră?Cuvintele simple de acum,înșurubate în singurul trup,pe care îl pot da morții,vă vor face mai buni?Nu sunt o ființă morală.Cine, trăind, ar putea rămânecurat și integru?Dar uneori, în nopțile de vară toridă,când încep să cobor scara evoluției acestei specii,gândesc și văd cu ochiul … Citește mai mult
La sfârșit rămâne doar spaimași acel sentiment de pustietoare siguranță,– a limitelor,dintre un măr putred și unul sănătos.Dacă întind mâna,aș putea avea certitudinea existenței meleîntre fotoliul nichelat și fereastră.Dacă îmi biciui conștiința,ar putea să iasă și un lucru bun,– un pumn de cenușă aromată și scânteietoare,care va pleca din nou în lume..Dar nimeni nu apropie … Citește mai mult