Din vârf
eu vă observ,
ultima cupă vărsată,
nu rămâne decât uluire.
Şi n-avem ţară,
n-avem sat,
muzicienii lui Dumnezeu şi ai Mamonei,
barzi în exil
ce într-o limbă care nu-i a lor
declamă versuri.
Cosmosul este un semicerc
pe care eu îngrop,
un nor de tul
în intriga evenimentelor;
de copil
mă mişcam cu privirea în pământ,
încă mai am dâre de salivă
pe gură
şi nu sunt decât o umbră,
o pisică care cască,
din ochii ei, da, vă observ
şi nu rămâne decât uluire.
Sensul versurilor
The song expresses a feeling of detachment and disillusionment, observing the world from a distance. It speaks of a sense of exile and a loss of belonging, using metaphorical language to convey a deep sense of sadness and alienation.