Iz de cafea, cerneală și tutun.
Duminica și lungul ei plictis.
O nouă zi și, iată, vechiul vis
Azi s-a-mplinit: colegul lui cel bun
Își vede visul tipărit în ziar.
Bătrânu-i țintuit acum la pat.
Sărăcăcios sălaș, însă curat.
Se uită în oglinda veche iar.
Nu se mai miră. Chipul ăsta știe
Că-i el. Își trece mâna noduroasă
Prin părul alb și barba cea stufoasă.
Își spune, la intrarea-n veșnicie:
Eu, Whitman, pier, dar versurile-mi cântă
Întreaga lume. Fost-am o izbândă.
Sensul versurilor
Piesa descrie ultimele momente ale lui Walt Whitman, reflectând asupra vieții și moștenirii sale literare. El acceptă moartea, conștient că versurile sale vor continua să trăiască și să inspire lumea.