Atenția mea, mărită,
Zărește. În carnea ta
Văzduhu-mbină termeni
Extremi. Peisaje nasc.
Tihnite-n solitudini
Râvnind o altă zare,
S-ar pierde fără urmă
În depărtări, ușoare.
Străine de-al lor propriu
Noroc, păzit de nimeni,
Dacă prin armonie
N-ar deveni intime.
Aceste albe nuduri
Ce-atât de blond, povară
Pe netezimi, ți-așază
Un clar de primăvară.
A ta e strălucirea
Unei amiezi eterne.
O plopi, ce echilibru
În aur se așterne!
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă contemplativă a naturii, unde atenția observatorului surprinde frumusețea și armonia elementelor. Versurile sugerează o salvare sau o renaștere a primăverii, văzută ca o sursă de lumină și echilibru etern.