Versuri corectate și adnotate
Nu, nu contează plânsul.Geneza-ncet respiră adânca-i poezie.Tu crești! Și-n gălăgieTe-mpejmuie divinul, încât natura vieE rai: te soarbe-ntr-însul.O, grație imediată.De-obârșii, de lumină în pură izbucnire.De zori în contopire,De creangă-nrourată – tu crești! – nu doar iubire.Mai mult, mai mult, mai mult: ești subjugată.
Sete nu-i, nici buză-atrasăDe această prospețime,Și nici gând care se lasăVrăjit de a formei vechimeÎn acest crin vertical:Volum lichid, dar cristalÎntrecându-se cu aster.Văzul și credința, toateTe contemplă, simplitateUltimă a lumii noastre.
Doar goliciunii-asemenea,A trupului tău zvelt,Între lumini și aerEști simplu element.Ești. Și atât de goală,De simplă, fără pată,Că lumea redevinePoveste întrupată.Blând, formă lângă formă,Obiecte-n jur învieÎn orice zi. Și suntMiracol, nu magie.Integre fericiri,Cu soarele unite,Prin geamuri evidențaÎntruna le trimite.Cu-ntreaga strălucireDe certă stea-n eteruri.Privește-această orăUmblând pe-aceste ceruri.
Marea este o uitare,un cântec, o buză;marea este un iubit,răspuns fidel la dorință.Este ca un privighetoareși apele sale sunt pene,impulsuri care crescla stelele reci.Mângâierile sale sunt visedeschid moartea întredeschisă,sunt luni accesibile,sunt cea mai înaltă viață.Pe spatele întunecatvalurile se bucură.Jorge Guillén – Cele mai frumoase poezii
Cu mister sfârșescpe ascuțișuri de coamăsupuse unei liniifidelă privirii.Clarele, prietenoaseleziduri ale unui mister,invizibil înăuntrulblocului de aer.Divină-i lumina lui:mister fără umbră.Umbra dezvăluiejosnice măști.Mister desăvârșit,desăvârșirea cercului,cercul rotunjimii,secretul cerului.Misteriosstrălucește, apoi se retrage.Cine? Dumnezeu? Poemul?Misterios.Jorge Guillén – Cele mai frumoase poezii
Tu, tu, tu, necurmataMea primăvară, pură!Tu, râul meu verdeIntens și aventură!Tu, prag de străvezime:Deznodământ de zori,Tu – modelare-a zilei:Amiază orbit de flori!Tu, liniște lumină:Zenit care se-nfruptă,Lumini adverse, coruri;Amurg cu noaptea-n luptă!Precisă, fabuloasă,Mereu sătească stea,Atât de mândră-n tremur,A tuturor și-a mea!Tu și mai mult: ca tine,Și, negrăind nimic,Aparte goliciune,Tu, numai tu, unica!
Trezește-te.Și mâna ți se-ntindeCa-ndată să posede o fărâmăDin lumea largă, superioară – sigur –Acestei mâini micuțe, minuscule,La margine de necuprins.
O, lună! Cât Aprilie!Ce vast și dulce aer!Va reveni cu trilTot ce-am pierdut cu vaier.Da, păsări cu aripăCe-n zorii plini de claruriUn cântec înfiripăȘi nu râvnesc la haruri.I-atât de-aproape, dreaptă,Bătută-n aer, luna.Cel care-am fost m-așteaptăSub gânduri totdeauna.Privighetori pe-o culmeDe dor vor sta cântând.O, zorii, zorii rumeniÎntre zenit și vânt!.Timpul strivit sub pintenPierdut e? mâna, iată,Dispune-aici, … Citește mai mult
Planeta nevăzută– Totul e curb – roteșteLa sânge-ascultă-acum.O culme ne târăște.De sus, departe foarte,De nerănit, legate,Pe țărmuri de tăcereCe murmurând s-abate.În murmure profundeSub spațiul plin de game,Unite în acordulSuprem al panoramei.Vedem în contopireCu aerul, când cernu-l,Prin el amestecatePrezentul și eternul.Oricând, sfioase-n densulCe le-a pătruns cu totul,Stau toate ca un cifruPosibil, just e totul.Jorge Guillén – … Citește mai mult
Din pântece la zdup ajuns-am, iată,Iar de la zdup voi nimeri-n mormânt.Înainte de-a te naşte şi după ce-ai muritSă fii-n desăvârşire – de-a pururi ferecat:În pântecele mamei, ca-ntr-un mormânt uitat,Eşti beznă ocrotită. E locul multdorit.De duşmani şi primejdii sunteţi atunci feriţi.Ermetică, secretă, interioară stare,Neprihănit loc unde e totu-n nemişcare.Adâncuri tenebroase: în fericire, fiţi.Dar s-a-ntrerupt această … Citește mai mult