Versuri corectate și adnotate
Cred când îmi spui că nu plăceai lumii, iubito,În copilăria-ți, și mamei urâtă-i erai,Până când mare-ai crescut, pârguindu-te-n taină;Da, mi te-nchipui ca pe-o copilă ciudată.Floarea din vie, nici ea n-are chip și culoare,Rodul însă, când copt e, farmecă oameni și zei.
Te am în gând? DegrabăĂst hangiu mă-ntreabă:„Ce stai liniștit,Domnul meu? Doar știiCă-nvață SakiVersul tău vrăjit!”.Când m-adumbriră, singur,Chiparoși în crânguri,Nu-mi stă el planton;Tihnă sorb în pieptȘi mi-s înțeleptPrecum Solomon.
Ies mioare din fâneață,Ce rămâne-i verde pur.Dar e-un rai când prinde viață:Toată-i flori pestrițe-n jur.Nu-i speranța o văpaieCa de pâclă… Glob de foc,Soare mândru, norii-i taieȘi ne adă tu noroc.
Oglinda-mi spune ce frumos e chipul meu!Iar voi șoptiți: și-a îmbătrâni tot în destin e.Eterne trebuie să fie toate-n Dumnezeu,Pe El iubiți-L, pentru-această clipă-n mine.
Smerit, dar ochiul să măsoareEterna lumii țesătoare!Doar o pedală mișcă mii de ițe,Suveici aleargă-acolo-ncoace;Se-mbină firele pestrițe,Doar o unealtă fire mii preface!Nu din cerșit sunt adunate,Urzite-s în eternitate:Un mister cu-mpliniri eterneBăteala-n zbor să poată-așterne!
Pe unicul, Lida, pe care îl poți iubi,Îl ceri – și pe drept – să fie cu totul al tău,Și chiar este cu totul al tău,Căci de când al tău eu sunt,Cel mai gălăgios și tempestuosFreamăt al viețiiMi se pare doar un subțire văl, prin care făpturaCa printr-un nour ușor ți-o străvăd.Ea-mi scânteiază cu prietenie … Citește mai mult
„Tu te ocupi cu botanica? Optica? Ce faci?Nu-i de mai mare folos inimii duioase să miști?”Ah, duioasele inimi; Orice cârpaci le poate atinge,Fie unicu-mi noroc, pe tine, natură, să te ating.
Acel ce pâinea n-a udatCu-ale lui lacrimi şi-n nopţi plineDe chin, pe pat, plângând, n-a stat,Nu vă cunoaşte, nu, puteri divine.În viaţa asta ne mânaţi,Lăsaţi sărmanul să greşească,Apoi durerii pradă-l daţi,Căci nu-s greşeli să nu plătească.
Solemn îl vedem pe doge mergând alături de nunțiu;Pe Domnul îngroapă; unul pecetluie piatra;Dogele, ce se gândește, nu știu; celălalt însăSigur că-n sine zâmbește de pompa cea gravă.
De sfinți părinți și-nțelepți, negreșit,Cu plăcere m-am lăsat povățuit,Dar trebuie să nu dureze mult,Căci vorbe lungi nu mi-a plăcut să-ascult.Au ce poți, omule, -n final să jindui?Lumea s-o cunoști – nedisprețuindu-i.