Roza pe masă stă,
Ruptă tulpinii —
Albă ca mâna ta,
Piere grădinii.
Moartea o prinde ca
Zborul albinii.
Vântul floarea îi ia —
Umbrele, spinii.
Fețele ei de acum
Numai cenușe,
Albă părere de fum —
Tremur prin tremur de zori,
Fără cătușe
Aripi, arhanghel de flori.
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea unei roze, simbolizând frumusețea trecătoare și inevitabilitatea sfârșitului. Imaginea rozei se transformă din albă și vie în cenușă, sugerând o pierdere și o transformare spirituală.