IX.
La Roma, când Horațiu prindea nemuritoare
cadența ta în odă, când verbul suveran
îl mlădia-n eglogă poetul mantuan,
la noi ziceau din frunză păstori pe la izvoare.
Dar să-ți înalț primește sonetul la picioare,
ca să înfrunte ritmic al vremilor noian —
când simt sub mână lira, pe fiecare an
mai pură, mai pioasă și mai învingătoare.
Din lutul țării mele mi-am ridicat spre tine
un suflet ca un codru adânc și nepătruns;
i-ai dat desăvârșirea coloanelor eline.
Nici azi nu-l va pricepe ilotul, și nici mâine,
dar versul meu în slujba-ți purificat, și uns,
și logodit în taină cu muzele, rămâne.
Sensul versurilor
Poezia este dedicată Minervei, muza inspirației și a înțelepciunii. Poetul își oferă versurile ca un omagiu adus zeității, considerând că ele sunt purificate și dedicate artei, rămânând astfel nemuritoare.