O, desfrunzirile din urmă!
Te uită, vastele păduri
Stau veștede sub greaua turmă
De nori haotici și obscuri.
Te uită, soli ai crustei albe
Ce-o să se așeze, de pe-acum
În dantelări de fine salbe,
Pe tufa umedă, pe drum.
Un cinic puf au nins scaieții…
Și totuși iată-mă venit
În fața toamnei și-a tristeții
Cu gândul iarăși ispitit.
De-avântul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zărilor murinde,
A sumbrei văi, a tuturor.
Sensul versurilor
The poem reflects on the passing of time and the arrival of autumn, evoking a sense of melancholy and nostalgia. The speaker contemplates the fading beauty of nature and the inevitability of change, feeling drawn to the sadness of the season.
