Castelul fermecat al norilor în care plutim…
Cine știe, dacă n-am trecut deja prin multe ceruri
cu ochii strălucind?
Noi, cei exilați în timp
și din spațiu rostogoliți,
noi, zburători prin noapte și abis.
Cine știe, dacă n-am zburat deja pe lângă Dumnezeu
și fiindcă am străpuns cerul fără să-l vedem
și semințele noastre mai departe le răspândim,
doar pentru a trăi în mai întunecate seminții,
acum din vină, plutim?
Cine știe, dacă nu din trecut, murim prelung?
Sfera norilor tot mai sus ne îndrumă.
Aerul deja subțiat, mâinile ni le-amorțește
și când se frânge glasul și suflarea ni se-oprește?
Rămâne vraja pentru clipele din urmă?
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a existenței umane și căutarea sensului în univers. Sugerează o călătorie spirituală prin timp și spațiu, cu incertitudini legate de trecut, prezent și viitor, și o reflecție asupra vinovăției și a destinului.