În lupte și pustiu – orgie sumbră,
Pe ora ta-i stăpân Saturn.
Sub neagre tuia rătăcind,
Eva plină de răni se duce.
Și rupt de câini i-e trupul dulce –
O, gură, jalnic gângurind.
Încremenită rugă cel sărac
În albul cort de stele-nalță,
Stă luna în arțar în ceață,
Ard azalee lângă lac.
Taci! Pe-auriul Helios
Slăvindu-l, sturzu-n colivie,
Orb, cântă beata-i melodie –
Tresare-o lumânare zgomotos.
O, cânt de chin și veșnicii!
Stele și umbre-n sur se-arată
Și-or fi pierdute semne-ndată.
Cocoș se-aude-n zori de zi.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde de suferință și eternitate într-un cadru natural sumbru. Imaginile puternice sugerează o luptă interioară și o acceptare a condiției umane, marcate de durere și efemeritate. Natura devine un martor tăcut al acestei drame existențiale.