Firdousi – 97 Kei Kavus Afrasiab Trimise Două Căpetenii la Sohrab

Cineva aduse vestea lui Afrasiab zicând:
„Sohrab a împins pe mare o corabie de-a sa,
oaste mare adunându-şi împrejuru-i, şi-a-nălțat
fruntea precum chiparosu-n mijlocul unei livezi.
Încă îi miroase-a lapte gura de sugaci, şi-a luat
spada de oțel în mână şi săgețile le-a scos.
Lumea va neprihăni-o spada-n mână fulgerând,
şi acum o să-l izbească pe Kavus. Înconjurat
de-oaste multă, nu se teme de nimic. Dar pentru ce
aş lungi povestea-atâta? E deajuns să spun că el
vitejia şi-o arată mai presus de neamul său!”
Ascultând aceste vorbe-Afrasiab se-nveseli
şi zâmbi şi nu-şi ascunse mulțumirea lui de loc;
dintre ale oastei sale căpetenii şi viteji
îşi alese numai oameni din aceia ce-ndrăzneți
poartă grele buzdugane, bravi ca Human şi Barman
care nu se dau în lături, lei cu leii când se bat;
le încredinţă acestor căpetenii zece mii
de războinici, dintr-o oaste, cei mai buni, mai inimoşi.
Si le zise-apăi acestea: „Dacă-n taină veţi păstra
vicleşugul ce-l voi spune, soarta lumii-o hotărâţi.
Nu, nu trebuie ca tatăl să cunoască pe-al său fiu
îndrumat de înrudirea duhului şi-al firii-imbold.
Când vor sta ei faţă-n faţă, Rostam sigur va vroi
să purceadă bătălia, şi războinicul bătrân
poate că — mai ştii? — cădea-va omorât de-acest viteaz ;
în Iran atunci intra-vom, de Rostam pe veci scăpaţi,
şi vom face lumea-ngustă dinaintea lui Kavas;
mai apoi vom pune mâna într-o noapte pe Sohrab
şi-l vom face să-şi închidă ochii-n somnul cel mai lung.
Dacă va să fie-altminteri: Sohrab fiind omorât
de-a părintelui său mână, duhul bravului Rostam
mistui-se-va în chinuri!”
Cei doi pahlivani turani
plini de bănuieli plecară la Sohrab, duh luminos,
mai nainte trimiţându-i daruri vrednice de-un şah:
zece cai, zece catârce, unii înşăuaţi frumos,
altele cărând povară : de turcoaze, mândrul tron,
şi de chihlimbar, coroană care-n vârful ei purta
un mărgăritar, şi tronul trepte de ivoriu-avea.
Pahlivanii de asemeni aduceau şi un răvaş
preaînaltului războinic, plin de multe linguşiri
cât mai bine să-l încânte: „Dacă poţi să-ţi însuşeşti
tronu-Iranului, o lume va scăpa de dezbinări;
din hotarul nostru până în Iran e drumul scurt,
şi aceste trei meleaguri : Semangan, Iran, Turan
sunt ca unul. Oaste după trebuinţă îţi trimit;
urcă-te în tronu-acesta, pune-ţi o coroană-n cap.
De când lumea, niciodată, în Turan nu au mai fost
căpetenii pe măsura lui Human şi lui Barman;
ţi-l trimit să-ţi fie oaspeţi pentru câtva timp. De vrei
să porneşti război, aceştia laolaltă s-or lupta
şi or face ţărna-ngustă pentru toţi duşmanii tăi!”
Cam acesta e răvaşul şi acesta daru-adus
vrednic de un şah, pe caii şi catârii-mpovărați.
Iar Sohrab ce tronul lumii îl râvnea, aminte luând,
oastea şi-o urni şi tâmpini duruiră-asurzitor,
şi porni umplând pământul de vuirea-atâtor oşti.
Niciun duşman împotrivă-i nu stătu, fie c-a fost
leu ce sta să se repeadă-asupra lui sau crocodil.
El îşi duse oastea-n iureş prin Iran, şi-orice-ntâlni,
oameni şi cetăţi şi sate pârjoli, necraţător!.