Poate-ntr-o dimineață prin aerul sticlos,
arid, întors, vedea-voi miracolul activ;
nimic îndărătu-mi, golul căscat în jos
în spatele-mi, cu spaimă de bețiv.
Ca pe-un ecran, pe urmă, s-or aduna-ntrecut
copaci, coline, case, într-un spectacol desuet.
Dar prea târziu va fi: eu voi pleca tăcut
printre oamenii care nu văd, cu-al meu secret.
Sensul versurilor
The poem reflects on the speaker's acceptance of their impending departure from life. They anticipate leaving behind a world that will eventually reconstruct itself, but their time will have passed. The speaker carries a secret and departs quietly among those who are unaware.