Versuri corectate și adnotate
Poate-ntr-o dimineață prin aerul sticlos,arid, întors, vedea-voi miracolul activ;nimic îndărătu-mi, golul căscat în josîn spatele-mi, cu spaimă de bețiv.Ca pe-un ecran, pe urmă, s-or aduna-ntrecutcopaci, coline, case, într-un spectacol desuet.Dar prea târziu va fi: eu voi pleca tăcutprintre oamenii care nu văd, cu-al meu secret.
Viața mea, eu nu-ți cer linii clareici chipuri plauzibile ori posesii.Același gust, în goana ta nebună,au miere și pelin.Inima ce de zvâcnete nu știearareori în zguduiri tresare.Așa răsună poate din seninun foc de pușcă tras dinspre câmpie.
Scârțâie roata la fântână, apaiese-n lumină, se topește-n ea.Tremură-o amintire în căldare,imaginea în purul cerc surâde.De buze-evanescente apropii chipul:se face vechi, devine strâmb trecutul,altuia-i aparține…Ah, cum țipăroata, și te întoarce adâncimii,viziune, o distanță ne desparte.
Pupăză, hilară pasăre calomniatăde poeți, ce creasta ți-o roteștipe parul, la coteț, nălțat în aer,cocoș închipuit te-nvârți în vânt;vestind de primăvară, pupăză,timpul cum îl oprești,Februarie nu mai moare,cum totul se întinde, pe afară,așa cum tu miști capul,spiriduș aripat, și mintea-ți n-o cuprinde.
Îți regândesc surâsul, și-i pentru mine apă limpedezărită din întâmplare printre pietrișul prunduit,oglindă firavă în care iedera și-ar privi carâmbii;și peste toate-mbrățișarea albului cer liniștit.Aceasta îmi e amintirea; și n-aș ști să-ți spun ție, van,dacă prin chipul tău se-arată liber un duh nevinovat,sau dacă ești din rătăciții care al lumii rău i-a extenuatducând cu sine … Citește mai mult
Nu te ascunde-n umbradesișului verde de stufca șoimul ce se-aruncafulgerând în zăduf.Ora-i să ieși din stufărișul care,plăpând, pare s-adoarmăși să privești la formelevieții-n fărâmițare.Ne mișcăm printr-o pulbere finăde-un cenușiu de perlă ce vibreazăîn străluciri care ne-ntinăochii și-un pic ne desfibrează.Totuși, o simți, în joc de-aride undece-s leneșe-n ora stânjenitoaren-aruncăm în vertejiri afundeviețile noastre hoinare.Cum stâncile … Citește mai mult
Ajunsă fericire, pentru tine călcăm tăiș de lamă.Ești pentru ochi un tremor de lumină, pentru picior, gheață ce-abia se ține; cine te iubește nu te bagă-n seamă.Dacă ajungi în inimi copleșiteîn tristețe și le-ncingi, ți-e dimineațatulburătoare, dulce, cum cuiburile-n streașină lipite.Însă nimic nu-mpacă mogâldeațace mingea printre case și-o trimite.
Glorie a întinsei amiezicând sub copaci nu-s umbre aruncate,și când din ce în toate le vezi,de prea lumină, strălucind roșcate.Soarele, sus – și un prundiș arid.Ziua mea, așadar, nici că s-a dus:ora cea mai frumoasă e dincolo de zid,pe care îl închide în tencuit apus.Zăduf, în jur; un pescăruș se-ndurăpeste un rest de viață, în … Citește mai mult
Iese-acolo Tritonuldin undele ce lingpragul unui creștintemple, iar ceasul aproapee vechi. Orice-ndoialăe dusă-aici de mânăca o prietenă copilă.Nimeni nu se privește,nu-și dă ascultare sie.Acolo ești la originiși-a hotărî-i prostie:vei pleca mai târziuun chip să-ți iei și ție.
Floarea-soarelui adu-mi-o s-o răsădescîn țărna mea arsă de sărătură,ca să-și arate toată ziua oglinzi albastrului cerescneliniștea din galbena-i făptură.Spre limpezime tind cele întunecate,se epuizează corpurile-n unduirede culori: acestea-n muzică. Risipireae întâmplarea-ntâi între-întâmplate.Adu-mi tu planta care ne înclinăunde țâșnesc bălaie transparențeși-evaporă viața ca esență;dă-mi floarea-soarelui înnebunită de lumină.