Versuri corectate și adnotate
Îmi iau numărul meu de pietreși le așez cât mai riscantși-ncep jocul convinsăcă oricum voi pierde.De ce joci, totuși?mă veți întreba.Ce altceva pot să fac?vă voi răspunde.Apoi liniștităvoi muta mai departepiatră după piatrămunte după munte.
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
Ca, de noi, de insignifianta clipă,să fie mulțumit Dumnezeuînainte ca un val răusă ne poarte pe-a morții aripă.Un moment am fost de-acord:el, care supraviețuieșteși noi a căror inimă tristăse miră de al său efort.
Atâta pace mă cuprinde, câtămai rămas în cupa mohorâtădin care vara a băut cândva.Atâta pace, trupul meu o beași își hrănește buzele ascunsecu dumicatul unei roșii frunzedin care, lin, nervurile s-au tras.Când pleci, e tot ce mi-a rămas.
Poate-ntr-o dimineață prin aerul sticlos,arid, întors, vedea-voi miracolul activ;nimic îndărătu-mi, golul căscat în josîn spatele-mi, cu spaimă de bețiv.Ca pe-un ecran, pe urmă, s-or aduna-ntrecutcopaci, coline, case, într-un spectacol desuet.Dar prea târziu va fi: eu voi pleca tăcutprintre oamenii care nu văd, cu-al meu secret.
Îmi spuse : « Nu poți să știi când vine…de ce nu faci puțină ordine?Nu poți să știi când te găseștepoate e-n tine, poți știi…Nu poți să știi cum arată…Și dacă e o pasăre, care înoată fără s-o veziprin aer și trece chiar prin tineși nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnetla sfârșit, cândcei … Citește mai mult
O, de-ai putea primi un munte-ntregVenind la tine din statornicie,Și-n neputința de a-l înțelege,Să te destrami retras în poezie.Strălucitoarea lui străinătateÎn mintea ta de om trăit la șes,Nu te rănește când te invadează,Răul ce-l simți e-un rău ales.Din toate câte stau la el în poală,Tu vei vedea doar liniile lui,Cum n-ai curajul să-l atingi suindu-l,Numai … Citește mai mult
Multă vreme am crezut că absența înseamnă lipsă.Și plângeam, ignorant, această lipsă.Astăzi nu mă mai plâng.Nu există lipsă în absență.Absența este o prezență în mine.O simt, albă, atât de bine prinsă, cuibărită în brațele mele,încât râd și dansez și inventez exclamații vesele,fiindcă absența, această absență asimilată,nimeni nu poate să mi-o fure.
Ei mă răstignesc, iar eu trebuie să fiu crucea şi cuiele.Ei îmi întind potirul, iar eu trebuie să fiu cucuta.Ei mă înşală, iar eu trebuie să fiu minciuna.Ei mă aruncă în flăcări, iar eu trebuie să fiu iadul.Trebuie să aduc prinos de recunoştinţă, laude fiecărei clipe.Hrana mea e alcătuită din toate lucrurile.Ponderea exactă a universului, … Citește mai mult
Septembrie azi, ce știre sordidăsă-ți spună la radio că ești bătrân,că până la fluture rămâi omidăși că de iarbă verde te faci fân.Septembrie azi, final, rămâi cu bineschimbi soare mic pe luna cea mai bioși-o ții pe cer cu gândul că va ținede cald uimirii. Ești bătrân! Adio!