Trecu peste cristalul tremurat
un râs de beladonă înflorită,
de printre ramuri grăbeau norii,
din adânc, li se-nfiripa
imaginea câlțoasă, ofilită.
Unul din noi zvârli o piatră
ce sparse întinsul lucios:
nălucile molatice se frânseră.
Dar iată, altceva se târăște
la fața de oglindă ce lucește:
să izbucnească nu are prisos,
să trăiască nu știe cum anume;
dacă-l privești se rupe, pleacă-n jos:
născut și mort, și n-a avut un nume.
Sensul versurilor
Piesa descrie o imagine contemplativă a unui bazin, văzut ca o oglindă a naturii și a efemerității vieții. Aruncarea unei pietre în bazin simbolizează o perturbare a acestei reflecții, dezvăluind o creatură fără nume, prinsă într-un ciclu al nașterii și al morții.