Deci dacă a iubi e un deșert,
Prea bună nu-s. Obrajii ce-mi pălesc
Pe care-i vezi, genunchii ce-obosesc
De greutatea inimii din piept –
Şi viaţa mea de bard ce m-a dus drept
În sus pe-Aornos, şi că pot firesc
Privighetoarea-n triluri s-o însoţesc
Când cântă trist – ar fi cumva nedrept
Să le doreşti. Iubitule, e clar
Eu nu-s de tine, n-am valoarea ta
Dar fiindcă te iubesc primesc un har,
Al dragostei ce-n veci va exista,
Însă trăiesc, iubindu-te-n zadar –
Că te slăvesc, dar plec pe calea mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unei persoane care iubește profund, dar se consideră nedemnă de iubirea celuilalt. Ea acceptă soarta de a-l iubi în zadar, preferând să plece și să-l slăvească de la distanță, sacrificându-și propria fericire.