Pe câmpul zilelor ce ard,
Se-adună clipe ce mocnesc
Şi trec, făcând cenuşa fard
Pe visuri vechi ce rătăcesc.
Surprinse, uneori, de ploi,
Se curăţă, îşi intră-n rol
Şi vin ca visuri iarăşi noi,
Umplând al arderilor gol.
Din cerul nopţilor, apar
Pe aripi moi, ca un suspin
Din piept bătrân de cărturar
Ce simte viaţa ca un chin.
Sunt visuri care îndrăznesc
Să ardă clipe ce mocnesc.
Daniel Vişan-Dimitriu
(7 aug. 2019, Craiova)
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of time and the way dreams are affected by it. It speaks of old dreams fading into ashes, only to be reborn and fill the void left by the passage of time. The author contemplates life's hardships and the enduring power of dreams.