Tu, care nu ți-ai părăsit
hotarul țării niciodată
și-n veacul ăsta urgisit
s-a scurs întreaga ta durată.
Tu, care fruntea ți-ai încins
cu purpură și clarvedere
trăind ca un mesteacăn nins
pythagoreice mistere.
Acum treci vămi de nepătruns
prin șapte cicluri planetare
vei fi aflat cumva răspuns
la vechiul semn de întrebare?
Azi pe biserica din Șchei
s-a-nfipt o pasăre-n săgeată
și-n mica zbatere a ei
parcă te văd crucificată.
Eu aș greși de neiertat
de n-aș primi acest memento
pe-un rug de mure m-au legat
inchizitori din quattrocento.
Părtași aceluiași destin
îngemănați vom sta pe stâncă-
prin tine mor și eu puțin
iar tu trăiești prin mine încă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de destin comun și interconectare între două entități, sugerând un sacrificiu reciproc și o legătură spirituală profundă. Vorbește despre moarte și renaștere, despre cum o entitate moare puțin prin cealaltă, în timp ce cealaltă continuă să trăiască prin prima.